Cum se desfășoară un proces (pe înțelesul tuturor)

Un proces civil are loc între un reclamant şi un pârât. Reclamantul este persoana care dă pe cineva în judecată, iar pârâtul este persoana dată în judecată. Reclamantul şi pârâtul sunt numiţi în limbaj juridic „părţi” în proces.

Reclamantul începe procesul prin depunerea cererii de chemare în judecată. Cererea de chemare în judecată este documentul scris în care reclamantul descrie motivele pentru care ar trebui să i se dea dreptate. Tot prin cerere, reclamantul indică dovezile pe care vrea să le folosească pentru a convinge judecătorul şi ataşează actele scrise, denumite „înscrisuri”.

Cererea reclamantului este trimisă unui judecător care verifică dacă cererea este suficient de clară pentru a fi judecată. Dacă cererea este suficient de clară, judecătorul îi va transmite reclamantului să plătească o taxă de timbru. Taxa de timbru este datorată în schimbul serviciului prestat de justiție.

Pe urmă, cererea de chemare în judecată este comunicată pârâtului. Această primă etapă dintre momentul depunerii cererii şi momentul comunicării către pârât durează aproximativ 1-3 luni. 

Pârâtul este obligat să se apere printr-un document numit „întâmpinare”. Prin acest act, persoana dată în judecată arată de ce el are dreptate şi trebuie respinsă cererea. Prin întâmpinare, pârâtul trebuie să indice dovezile pe care vrea să le folosească pentru a convinge judecătorul. Tot atunci, pârâtul trebuie să ataşeze actele scrise care îi susțin poziția.

După primirea întâmpinării, judecătorul fixează data primei şedinţe de judecată. Judecătorul citează părţile. Fiecare parte va primi prin poştă o citaţie. Citaţia este actul prin care instanţa anunţă partea dintr-un proces ziua, ora şi locul în care va avea loc înfăţişarea/şedinţa de judecată.

În prima şedinţă de judecată, judecătorul verifică dacă reclamantul a plătit taxa de timbru.

Apoi, verifică dacă procesul a fost pornit în faţa instanţei potrivite în grad şi teritoriu. Instanța potrivită este numită în limbaj juridic „instanță competentă”.

În funcţie de tipul procesului, acesta este judecat de o instanţă mai mică sau mai mare în grad. De exemplu, contestarea unei amenzi primite din partea poliţiei se judecă de o Judecătorie. În schimb, atacarea unui act al unei autorităţi centrale a statului (Curtea de Conturi) se judecă de Curtea de Apel.

Teritorial, procesul se judecă, în principiu, acolo unde este pârâtul, unde acesta are domiciliul. Există însă multe excepții de la această regulă. Dacă procesul este legat de un teren, acesta se judecă numai acolo unde este terenul. 

După ce rezolvă problema competenţei, uneori, judecătorul va discuta „excepţiile”.

Excepţiile sunt discuţii care pot duce la respingerea cererii fără ca judecătorul să mai analizeze cine are dreptate. De exemplu, reclamantul nu a chemat în judecată persoana potrivită. În loc să cheme în judecată vecinul chiriaş care i-a stricat maşina, a chemat în judecată proprietarul.

În această situaţie, nu are sens ca judecătorul să mai analizeze ceva pentru că pârâtul oricum nu este vinovat. Reclamantul va trebui să deschidă un proces nou împotriva chiriaşului. Un alt exemplu de excepție apare dacă reclamantul a dat în judecată prea târziu (excepţia prescripţiei).

Ulterior rezolvării problemelor de mai sus, judecătorul discută „probele”. Probele sunt dovezile pe care fiecare parte vrea să le folosească pentru a demonstra că are dreptate. Judecătorul nu admite orice dovadă, ci doar pe cele care îl ajută să soluţioneze procesul.

Principalele probe folosite într-un proces sunt: înscrisurile, martorii, interogatoriul şi expertiza.

Înscrisurile sunt toate actele scrise care ajută judecătorul să stabilească cine are dreptate.

Martorii sunt persoane din afară care cunosc ceva despre conflictul din proces. Ei sunt chemaţi să-i povestească judecătorului adevărul. Părţile din proces nu pot fi martori.

În România, martorul este invitat de judecător să povestească mai întâi tot ce ştie. Apoi, părţile sau avocaţii acestora au dreptul să-i pună întrebări. Întrebările sunt formulate de judecător. Dacă întrebările nu au legătură cu procesul, judecătorul le poate respinge.

Martorul nu are dreptul de a refuza să depună mărturie. Dacă nu se prezintă de bunăvoie, el poate fi adus cu mandat. Din păcate, în România, o mărturie durează foarte mult. Din această cauză, judecătorii acceptă rar să asculte mai mult de 2 martori pentru fiecare parte.

Interogatoriul este mărturia reclamantului sau a pârâtului. Ei nu pot depune mărturie din proprie iniţiativă, ci doar dacă cere adversarul. Proba este folosită numai pentru a ajuta adversarul să obţină o recunoaştere.

Persoana interogată nu poate povesti tot ce ştie, ci va răspunde doar la întrebări. Întrebările sunt pregătite de adversar şi citite de judecător. Dacă întrebările nu au legătură cu procesul, judecătorul le poate cenzura.

Expertiza este o lucrare realizată de un specialist care ajută judecătorul să dea soluţia corectă. Expertiza este folosită dacă apar probleme tehnice pe care judecătorul nu le stăpâneşte. În acest caz, judecătorul apelează la un expert. De exemplu, dacă părţile se ceartă pe limitele unui teren, se va apela la un expert topograf care va măsura terenul.

Din păcate, expertizele sunt principala cauză a duratei mari de soluţionare a proceselor. O expertiză poate dura de la 2-3 luni până la 2 ani în funcţie de complexitatea problemei.

Numărul şedințelor variază în funcție de dovezile admise şi de problemele ce trebuie rezolvate de judecător.

Dacă judecătorul poate pronunţa soluţia doar pe baza actelor scrise, un proces se poate termina la prima şedinţă de judecată.

Când competenţa sau excepţiile discutate sunt mai complicate, se întâmplă ca judecătorul să le soluţioneze la prima şedinţă, dar să fixeze o altă şedinţă pentru a discuta ce dovezi admite.

Dacă judecătorul decide că are nevoie de martori sau interogatoriu, va stabili o altă şedinţă în care să asculte martorii/părţile.

Daca are nevoie de o expertiză, vor fi stabilite mai multe şedinţe succesive până când este finalizată lucrarea expertului.

În general, o şedinţă de judecată are loc odată la 1-2 luni.

După ce sunt prezentate toate dovezile, judecătorul deschide dezbaterile finale. Cu ocazia dezbaterilor, părţile povestesc de ce trebuie să li se dea dreptate. Judecătorul va pronunţa soluţia, fie în aceeaşi zi, fie va amâna pronunţarea soluţiei la o dată ulterioară. Soluţia poate fi aflată de orice persoană pe website-ul portal.just.ro. 

În România, judecătorii nu motivează hotărârea odată cu pronunţarea soluţiei. Ei au o obligaţie administrativă de a motiva hotărârea într-un termen de 60 de zile. De multe ori însă, din cauza gradului de încărcare, judecătorii depăşesc acest termen.

După ce hotărârea este motivată, aceasta va fi transmisă părţilor prin poştă. 

Hotărârea pronunţată de un prim judecător nu este niciodată finală. Ea poate fi atacată cu apel într-un termen care, în general, este de 30 de zile de la momentul primirii motivării.

Dacă se face apel, are loc o nouă etapă a procesului în care instanţa superioară în grad rejudecă procesul. Judecătorii din apel verifică atât faptele din proces cât şi modul în care a aplicat instanţa legea. În apel, pot fi prezentate dovezi noi. Instanţa de apel poate menţine soluţia iniţială sau o poate schimba în totalitate.

Hotărârile din apel sunt executorii, adică pot fi aduse la îndeplinire forțat, cu ajutorul unui executor judecătoresc. În funcţie de tipul procesului, unele hotărâri din apel sunt şi defintive (finale).

Majoritatea hotărârilor din apel nu sunt finale, ci pot fi atacate cu recurs.

Recursul este ultima etapă a procesului. Judecătorii din recurs verifică doar dacă instanţele inferioare în grad au aplicat corect legea. Judecătorii din recurs nu verifică dacă instanţele inferioare au stabilit sau nu corect faptele din proces. Ei nu reanalizează dovezile din dosar.

Hotărârile din recurs sunt finale (definitive). Ele pot fi atacate numai în situaţii excepţionale, numite „căi extraordinare de atac”.

Cât durează un proces?

După cum se poate observa, un proces poate dura mult. Durata procesului poate varia între câteva luni şi câtiva ani, în funcţie de dovezile admise. Dacă un proces se judecă doar pe baza actelor scrise şi nu se formulează apel, acesta se poate termina în mai puţin de un an. Dacă însă judecătorul are nevoie de o expertiză, iar părţile atacă soluţia cu apel şi recurs, un astfel de proces poate dura şi 5 ani.

Cât costă un proces?

Un proces presupune costuri cu: taxa de timbru, tariful avocatului, tariful expertului etc. Partea care pierde procesul trebuie să-i plătească celeilalte părţi cheltuielile efectuate cu procesul. Totuşi, tariful avocaţilor poate fi redus de judecător, dacă acesta apreciază că este prea mare. În acest caz, acest cost va fi recuperat numai parţial.

Cum se recuperează suma câştigată într-un proces?

Chiar dacă aveţi câştig de cauză, uneori partea care pierde nu execută hotărârea de bunăvoie. Într-o astfel de situaţie, va trebui să porniţi executarea silită, adică să apelaţi la un executor judecătoresc care va căuta ce sume de bani/bunuri are adversarul. Dacă adversarul nu are suficienţi bani, există riscul să nu recuperaţi tot ce aţi obţinut în proces.

Există şi alte opțiuni?

În funcţie de interesul dumneavoastră, de şansele de câştig, de durata estimativă a procesului, poate fi benefic să încheiaţi o înţelegere amiabilă. Aceasta vă permite să obţineţi câştig de cauză măcar parţial fără a mai aştepta cursul lung al unui proces şi făra a mai cheltui sume suplimentare.